Numai asa poti invata (2003)
Oare va ramane doar un vis?
Primele mele amintiri despre gospodaria de la tara sunt legate de albine. Ele au fost si au ramas o fascinatie pentru mine si oricate intepaturi am luat nu au reusit sa ma indeparteze.
Bunicul din partea tatalui a inceput cu cativa stupi in anii ’50, dar era prea tarziu pentru el. A incercat sa continue tatal meu, dar i-a fost greu sa faca ceva coerent. Totusi pentru un lucru trebuie sa-i multumesc: ambitia de a avea literatura apicola in casa si o centrifuga tangentiala de patru rame "super moderna" in anii ‘60.
Bunicul din partea mamei s-a apucat si el prin anii ’60, dar fara a urca mai sus de 10 familii, pe care le-am mostenit in 1980.
Mostenindu-i si spiritul inventiv, prin 1968 am inceput sa terorizez albinile. Practic nu au avut nici o sansa. Ce inmulteam vara, distrugeam iarna. Daca aparea soarele putin in februarie, trebuia musai sa le fac un control. Cutiile erau gaurite peste tot de experimentele mele.
In 1980 am fost salvat de la "faliment" de stupii mosteniti de la bunic. Am reusit sa ma mentin la un nivel de 10 familii pana in 1993, cand datorita schimbarilor intervenite in viata politica si sociala din anul 1989 m-am hotarat sa incerc sa trec incet de la meseria de metalurg, la cea de apicultor, pasiunea copilariei mele.
Am mai cumparat 10 familii si in 1997 am ajuns la 100. Atunci am renuntat la serviciu, dar ca o ironie a sortii, piata mierii a cazut la un nivel de 0,5 $. Pregatirea pentru iernare nu a fost facuta corect din lipsa de bani si dezastrul a venit in primavara cu pierderea a jumatate din efectiv. I-am pus pe acestia pe linia de plutire, dar nu mai reprezentau o sursa sigura de venit si a trebuit sa ma reangajez. In 2002 am incercat a doua tentativa, dar totusi ceva nu mergea. Undeva greseam si nu stiam unde.
Atunci m-am hotarat sa incerc o ucenicie pe langa un specialist. Si cum in tara sunt "rara avis", am iesit cu ajutorul fiului meu Vlad pe internet. Si norocul nu s-a lasat asteptat. Am primit o invitatie de trei luni din partea unui om deosebit, PO Gustafsson.
Acolo am invatat unde greseam, iar ceea ce faceam nu se numea apicultura, chiar daca citisem destul la viata mea. In paginile acestui site veti gasi aproape toate informatiile stranse si prelucrate de mine. Consider ca viata mi-a dat o sansa pe care nu am dreptul sa o pastrez in mod egoist. Incepatorilor le recomand sa citeasca cu atentie sfaturile mele, iar celorlalti sa lase orgoliile si sa purtam un dialog deschis si coerent nu pe principii, ci pe practica si experienta.
Nu pot sa parasesc aceste randuri fara a recomanda vorbitorilor de engleza site-ul lui PO Gustafsson:
www.beeman.se